Mai multe spaţii, între care camera samtartăului şi ultimul nivel al Turnului Alb, precum şi o frescă importantă, vor putea fi văzute, în curând, de turişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Noile obiective din cadrul castelului vor fi deschise pentru public în urma procesului de restaurare-conservare care se desfăşoară cu ajutorul unei finanţări europene în valoare de 5 milioane de euro.
Potrivit Primăriei Hunedoara, lucrările de restaurare a Turnului Alb sunt foarte aproape de finalizare, ceea ce va permite accesul la ultimul nivel al turnului, lucru imposibil până acum.
“De asemenea, este finalizată restaurarea celei de-a treia încăperi de la parterul Aripii Bethlen – Camera samtartăului, un fel de administrator care îşi avea reşedinţa în Castel, în sec al XVIII-lea. Este finalizată şi restaurarea uneia dintre principalele încăperi de la etajul Palatului Administrativ, spaţiu în care va fi reamplasată expoziţia etnografică a obiectivului turistic”, anunță Primăria Hunedoara.