Începând de luni, la Deva se preiau cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței.
Ajutorul de încălzire se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, iar cererile se vor depune la Direcția de Asistență Socială.
Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor al căror venit net lunar pe membru de familie este de până la 1.386 de lei și persoanelor singure care nu încasează mai mult de 2.053 de lei pe lună.
Autoritățile anunță că vor verifica veniturile realizate de solicitanții ajutorului de încălzire, precum și bunurile mobile și imobile dețiunute de aceștia, prin intermediul platformei PatrimVen, al Direcției Impozite și Taxe Locale Deva și al Registrului Agricol.