Năsui dă în judecată Antena 3 pentru Fake News

0

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, va sesiza Consiliul Național al Audiovizualului și va da în judecată postul de televiziune Antena 3 acuzând un fake news prezentat luni seară în emisiunea „Sinteza zilei”.

 

Potrivit unui comunicat al USR; „Antena 3 nu a prezentat integral așa zisul document de începere a urmăririi penale, ci doar primele două paragrafe”.

Citește și Gâdea și Antena 3 au difuzat un joc video pe post de film din Ucraina

„Se vede că am deranjat multă lume. Nu e o coincidență că minciuna aceasta apare fix în ziua în care am dat declarații la DNA în calitate de martor. Nu doar că nu sunt urmărit penal, dar sunt denunțător și martor în mai multe procese penale deschise tocmai pentru neregulile pe care le-am găsit când am preluat Ministerul Economiei. Scopul minciunii promovate de Antena 3 este, probabil, acoperirea dosarului privind măștile din pandemie în care am fost citat, chiar luni, ca martor. Voi sesiza CNA și voi da în judecată Antena 3 pentru că nu poți să livrezi astfel de mizerii publicului și să scapi nesancționat”, a declarat Claudiu Năsui, citat în acest comunicat.

Vezi și Năsui despre ROMARM/Pițurcă: Eu am început procedurile de demitere şi ele au fost oprite

Năsui arată că, în timpul mandatului de ministru al Economiei, a fost „șicanat prin depunerea de plângeri penale pe tot felul de motive închipuite”, dar „nu s-a început nicio urmărire penală, pentru că acuzațiile erau total nejustificate”.

În cazul prezentat de Antena 3 drept o mare „exclusivitate”, „a fost deranjat un pensionar special pus de Virgil Popescu în tot felul de consilii de administrație, inclusiv în CA Romarm, care a fost înlocuit de Claudiu Năsui”, se mai arată în comunicatul USR.