Marcel Ciolacu a declarat că PSD are în vedere măsuri referitoare la preţurile alimentelor în viitorul program de guvernare. Preşedintele Camerei Deputaţilor este aproape de a deveni premier odată cu rotativa gândită de tripleta PSD-PNL-Iohannis. Ciolacu este foarte interesat să ofere românilor cât mai multe motive de bucurie, chiar dacă sunt populiste, din perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc sub mandatul său pre Prim-ministru.
„Mai avem foarte puţin şi ne finalizăm proiectul de guvernare, propunerea de proiect de guvernare pentru programul cu care o să vină PSD în coaliţie, unde vom decide şi sunt ferm convins că, împreună cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, actualul prim-ministru, vom ieşi şi vom prezenta. (…) Categoric trebuie să găsim ceva, pentru că reprezintă o componentă mare din inflaţie preţul la alimente şi atunci va trebui să venim cu o soluţie”, a afirmat liderul social-democraţilor la Palatul Parlamentului.
Vezi și Nicușor Dan vorbește despre siguranța națională și construcții
Întrebat în legătură cu situaţia OMV Petrom, Ciolacu a arătat că aşteaptă raportul final al instituţiilor abilitate şi a adăugat că nu ştie despre faptul că ministrul Finanţelor a fost chemat la Bruxelles pe această temă.
„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. (…) Haideţi să vedem raportul final al celor de la ANAF şi al Ministerului Finanţelor, haideţi să vedem raportul final al specialiştilor”, a adăugat liderul PSD.