Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, la Senat, unde a fost chemat de USR să dea explicaţii cu privire la declaraţiile sale privind achitarea soţului Giorgianei Hosu, că „niciodată, în niciun context”, nu a „iniţiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură”, subliniind că demisia poate fi şi un act de iresponsabilitate.
Cătălin Predoiu a fost invitat la Ora Guvernului, la propunerea grupului senatorilor USR, pentru a explica declaraţiile sale privind achitarea lui Dan Hosu, soţul fostei şefe DIICOT Giorgiana Hosu, fără să existe o sentinţă definitivă în acest sens.
Vezi și Soțul fostei șefe DIICOT, Dan Hosu, a murit. Ministrul Predoiu, acuzat că s-a antepronunțat în dosarul în care era judecat
În faţa senatorilor, Predoiu şi-a asumat faptul că declaraţia sa a fost una eronată, pe care o regretă, însă susţine că el nu s-a referit la un verdict viitor în acel dosar, ci la un eveniment trecut.
„Într-un interviu din data de 18 ianuarie 2023, am afirmat că un anumit acuzat a fost achitat. În realitate, informaţia pe care o aveam era greşită, procesul fiind însă pe rol, fapt pe care pur şi simplu nu îl cunoşteam, nefiind la curent cu mersul proceselor civile sau penale. Nu aceasta este activitatea cu care mă ocup la minister. Din păcate, ignorându-se textul ad litteram al declaraţiei mele, s-a speculat timp de două săptămâni, aşa cum s-a speculat şi astăzi, hai să spunem într-o veritabilă mini-campanie politică, în sensul că aş fi anunţat, repet, că aş fi anunţat deja un verdict viitor în respectivul caz, ba chiar, aşa cum s-a spus şi astăzi, că sunt în general la curent cu ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri. În realitate spusele mele au fost, citez: „şi ulterior achitat”. Sintagma fiind, fără îndoială, pentru un interpret de bună credinţă, una care se referă la un eveniment trecut, realizat, consumat, şi nu la unul viitor, care urmează să se întâmple. La fel de artificial a fost speculată şi precizarea că nu am avut informaţia din surse oficiale, adică, am spus clar, din partea vreunui oficial sau instituţii de stat. În absenţa unui proces de intenţie, se poate lesne observa faptul că în concret a fost vorba pur şi simplu exclusiv de o informare eronată în ceea ce mă priveşte, pe care o regret, departe de orice intenţie şi cu atât mai puţin acţiuni în afara limitelor competenţelor mele legale, a normelor legale şi morale”, a spus Predoiu.
Ministrul le-a spus senatorilor că ia „ca martor” întreg sistemul judiciar, că niciodată nu a iniţiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură.
„De altfel, după cum am şi declarat ulterior, am luat şi iau ca martor întreg sistemul judiciar, pe fiecare magistrat şi grefier, în sensul că niciodată în niciun context nu am iniţiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură. În plus, aş vrea să subliniez, întreaga mea activitate de ministru, măsuri şi proiecte devenite ulterior legi, care toate au consolidat statutul de independenţă a Justiţiei şi principiul auto-guvernării sale. De la primele proiecte din 2008, până la coduri, legea Micii Reforme, legile Justiţiei, strategiile de dezvoltare a sistemului judiciar, de combatere a corupţiei, crimei organizate şi aşa mai departe, cele şase rapoarte pozitive MCV obţinute, inclusiv ultimul, toate acestea sunt fapte concrete, fapte şi nu vorbe, care au consolidat la modul real, în teren, independenţa magistraţilor, a Justiţiei în general. Aceste fapte concrete sunt puse în umbră şi ignorate, luându-se în considerare, în schimb, trei cuvinte care se refereau oricum la o activitate, pe care, repet, o consideram eronat, în mintea mea, consumată, nu pe care o anunţam în viitor, aşa cum s-a pretins timp de două săptămâni, inclusiv astăzi în faţa dumneavoastră”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Predoiu a dezvăluit că informaţia despre achitarea lui Dan Hosu a luat-o din presă, însă în mod eronat, pentru că articolele se refereau de fapt la achitarea altui inculpat din acel dosar.
„Aţi întrebat de unde am ştiut şi de ce am avut această informaţie eronată. Dacă veţi consulta presa din 17 iunie 2022, veţi vedea că sunt o serie de articole în care se anunţă achitarea unui coinculpat din dosarul inculpatului la care m-am referit în declaraţie şi de aceea am vorbit de o festă de memorie, pentru că, având acea informaţie, am asociat cumva la pachet şi pe celălalt coinculpat şi am considerat greşit că el ar fi achitat. În orice caz, şi de aici încep să mă adresez din nou unor acuzaţii, pe care, iertaţi-mi cuvântul, le calific iresponsabile. Nu am anunţat niciun verdict. Este evident că m-am folosit la trecut. Când vorbeşti despre trecut nu poţi face decât despre trecut, nu poţi face şi pentru viitor în acelaşi timp”, a explicat Predoiu.
În replică la cererile senatorilor USR şi a senatorului AUR Claudiu Târziu de a-şi da demisia, Predoiu a spus că demisia „poate să fie şi un act de iresponsabilitate”.
„Închei cu problema cu demisia. Depinde şi cine îţi cere demisia, e foarte important acest lucru, şi pentru ce anume. Demisia poate să fie un act de responsabilitate, dar poate să fie şi un act de iresponsabilitate, iar în ceea ce priveşte dreptatea, aţi vorbit şi dumneavoastră domnule senator şi domnul senator Târziu de dreptate. Socotiţi dumneavoastră ce e drept în a acuza un om pentru ceva ce nu a făcut”, a mai declarat Predoiu.
Pe data de 18 ianuarie, Cătălin Predoiu a afirmat într-un interviu că sentinţa în dosarul lui Dan Hosu ar fi de achitare. În realitate, dosarul respectiv încă se află pe rolul instanţei, având termen de pronunţare pe data de 10 martie.