Alexandra Păcuraru: „Vrem ca jaful făcut de străini să se oprească și pentru asta suntem oprimați”

0

Situația se complică profund pentru România, pion pe imensa tablă de șah a liderilor care conduc această lume. Președintele american, Joe Biden a cerut ieri, la Varșovia, aplauze pentru Maia Sandu, dar ce garanții de securitate clare sunt oferite pentru Republica Moldova, un subiect delicat pentru București? Este clar că Putin caută noi abordări pentru a ieși din capcana pe care și-a întins-o de unul singur în Ucraina.

În acest context, dementul care își bate joc de întreaga omenire a abrogat un decret prin care recunoștea independența Moldovei. Moscova a precizat că „în scopul asigurării intereselor naționale ale Rusiei în contextul modificărilor substanțiale, care au avut loc în relațiile internaționale, dispun ca decretul președintelui Federației Ruse din 7 mai 2012 privind măsurile de realizare a cursului politicii externe a Federației Ruse să fie recunoscut drept învechit”. Asta este scris în documentul semnat ieri de dictator. Așadar, Moldova are mari șanse de a deveni o țintă și are astăzi, mai mult ca niciodată, nevoie de mai mult decât aplauze. Noaptea trecută a apărut informația conform căreia Moscova pregătește capturarea aeroportului din capitala Moldovei. În contextul tensiunilor tot mai mari, dar și din cauză că acest aeroport privat este administrat de Ilan Șor, oligarh pro-Putin, informația a stârnit panică uriașă. Este plauzibilă strategia prin Kremlinul ar putea ordona deschiderea unui nou front, prin atacarea Chișinăului frate cu Bucureștiul. Aeroportul capitalei moldovene ar putea fi una dintre ținte, mai ales că reprezintă un punct strategic prin care s-ar putea aduce echipamente, trupe și resurse pentru un atac asupra regiunii Odesa. Și dacă Moldova va fi atacată, cum ne-ar răbda sufletul să nu intervenim? Avem cum, avem cu ce? Pare că suntem cu mâinile legate în acest moment. Dacă noi suntem parte a NATO și suntem sub protecția articolului 5, Moldova este singură împotriva sorții. Iar Moldova nu este Ucraina, capacitățile ei sunt slabe iar țara poate cădea mai repede decât ne putem imagina. Iar noi ne vom trezi cu Putin chiar la porțile noastre. Să fie clar pentru oricine aplaudă invazia sângeroasă și marșul noii armate roșii, prietenia Moscovei este un măr otrăvit. Nu este greu să căutăm în istorie momentele în care liderii ruși și-au trădat partenerii pe care au promis să îi sprijine, dar mai ales pe români. Minciuna și propaganda sunt armele conducătorilor de la Kremlin. Să nu uităm că acum un an au invadat Ucraina, deși au garantat că nu au în plan o astfel de mutare. Liderii lumii se războiesc în discursuri, dar România se află în prima linie. Este de preferat democrația imperfectă a vestului, care are multe hibe, decât bocancul puturos și plin de noroi al rusului. Acum avem șansa de a alege, de a judeca singuri, de a critica. Lupta care se dă în Ucraina este una pentru libertate, în adevăratul sens al cuvântului. Din păcate, Ucraina este un câmp de luptă între marile puteri, iar lucrurile sunt la o singură decizie fatidică de a escalada într-o încleștare globală. Iar România poate fi prima care este prinsă în acest tăvălug. Din păcate, nici Biden și nici Putin nu au vorbit despre negocieri reale, despre tratative ce pot pune capăt conflictului. Lupta continuă fără menajamente, iar propaganda este cea mai importantă armă. Regimul de la Kremlin a organizat astăzi un miting uriaș pro război, însă poporul rus începe să se trezească din acest coșmar în care a fost adus de Putin.

Revenind aici, în spațiul carpato-danubiano-pontic, e clar că timpul nu mai are răbdare cu nimeni. Nu trebuie să uităm că și în Balcani sunt, din nou, convulsii puternice. Despre asta nu vorbește nimeni, însă pericolul este cât se poate de real pentru poporul nostru, încojurat din toate direcțiile de cele mai grave provocări din ultima sută de ani. Să scoatem capul din pământ și să acceptăm misiunea de mediator pentru a stopa aceste tensiuni care escaladează tot mai mult. Vocea noastră trebuie să se facă auzită, mai ales că avem o poziție-cheie, cea mai apropiată de războiul lui Putin. Glasul liderilor politici de la București trebuie să fie aducător de stabilitate și pace într-o regiune greu încercată în aceste vremuri. Este păcat că am uitat care ne e locul și misiunea pe acest pământ. Poate că, dacă am respecta testamentul politic al unui venetic ce a iubit această țară mai mult decât unii politicieni de după 1989. E vorba de Majestatea Sa Reglă Carol I, cel care spunea așa: „Gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat și care a avut deplină încredere în mine. Viața mea este așa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată țară, că doresc să-i las și după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie și de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi și noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziție vrednică între statele europene, m-am silit ca simțământul religios să fie ridicat și dezvoltat în toate straturile societății li ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca țintă numai interesele statului. Succesorul meu la tron – spunea Regele – primește, ia dar o moștenire, de care el va fi mândru li pe care o va cârmui, am toată speranța, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: Totul pentru țară, nimic pentru mine”, am încheiat citatul. Dar unii iau totul pentru ei și nu mai lasă nimic pentru țară. Astăzi, mai ales din cauza conflictului care poate schimba totul pentru generația noastră, libertatea de exprimare pare să fie atacată de o cenzură tot mai puternică. Realitatea Plus este și va fi întotdeauna un critic aspru al regimului agresor de la Kremlin. Însă nu vom înceta să luptăm pentru a prezenta românilor adevărul așa cum este el: necoafat și nemachiat. Poate că am greșit uneori, dar ne-am asumat public orice eroare. Nu suntem perfecți, nimeni nu este pe acest pământ, dar nu vom pune botniță la presiunile venite din exterior. Am început bătălia pentru România, pentru că nu mai rezistăm, dragi telespectatori să citim mesajele dumneavoastră, fie cele de pe email, de pe paginile de facebook, ori scrisorile aduse de pensionari la redacție, fără să nu ne cutremurăm de câtă suferință este în această țară. De mult prea multe ori vă citesc în lacrimi poveștile și sunt frustrată că nu pot face mai mult decât a le prezenta public, pentru ca politicienii surzi să le audă, iar cei care ne conduc să lucreze în interesul poporului și spre dezvoltarea sa. De când am pornit această campanie prin care dorim să ne luăm țara înapoi, trustul nostru de presă este supus unor amenințări uriașe. Dar vă garantez că nu vom ceda și că vom lutpa alături de voi, dragi români. Suntem cea mai urmărită și amendată televiziune de către cei de la CNA. Și mă întreb: de ce? Pentru că ne străduim să prezentăm mizeria în care am fost aduși ca popor? Pentru că prezentăm soluții, zi de zi, pentru salvarea aceste minunate patrii? Vrem ca jaful făcut de străini să se oprească și pentru asta suntem oprimați chiar de către cei care ar trebui să asigure dreptul la libera exprimare. La fiecare 4-5 zile mai primim câte o amendă, pentru că pe unii îi supără adevărul și lucrează după o agendă dictată fie politic, fie de peste granițe. Fac apel la parlamentarii acestei țări și le cer să modifice legea audio-vizualului pentru că de aceasta depinde supraviețuirea multor trusturi care își doresc să prezinte corect starea de fapt în care ne aflăm azi. Este nevoie de un proiect de lege prin care CNA să poată încasa banii din amenzi doar după decizia de la contestație. Unii vor să ne pună botniță, iar prin aceste amenzi nu fac altceva decât să ne paralizeze activitatea. Și vreau să le mulțumesc colegiilor mei, care sunt ca o adevărată familie. Suntem puțini, dar rămânem pe metereze și luptăm împreună pentru dumneavoastră- cei de acasă. Dar vă întreb, dragi telespectatori, dacă este normal ca Dorina Rusu- cel mai fervent critic al nostru de la CNA, să ne amendeze în timp ce încasează, prin compania ei, bani de la OMV? Este legal și moral ca aceasta doamnă să ne cenzureze și să se asigure ca profiturile celor de la OMV rămân babane, în timp ce poporul sărăcește? Fac apel la justiția din România sa se autosesizeze și sa ii verifice pe toți cei care fac parte din CNA, instituție care ați văzut ca doar in ultimele două luni ne-a dat amenzi de 200 de mii de euro. Acești bani sunt blocați și nu îi putem folosi pentru salarii, pentru facturi, pentru deplasarea reporterilor, pentru dezvoltare și ecchipamente noi! Ei cred că ma voi speria și voi ceda! Nu voi face acest lucru și sunt convinsă că, în următorii ani, lucrurile se vor așeza pe coordonatele firești, corecte si că cei ce ne—au pedepsit pentru ca am îndrăznit să le stricăm apele vor primi ceea ce au semănat. De asta, doamna Rusu, ați țipat din toți plămânii la noi ca nu ne trebuie naționalizare. Cine o dorește? Vă răspundem noi: românii, dragă doamnă! Poate că nu toți, ca unii au alte interese, dar majoritatea covârșitoare vrea țara înapoi. Romanii s-au saturat ca oportuniști ca voi sa dea tunuri prin amenzi încasate de CNA, instituție plătită din bani cinstiți, munciți din greu in privat. Este corect ca unii, precum doamna Dorina Rusu să-și ia bani prin firma sa- de la OMV, dar și de la români? *** Campania de naționalizare a OMV este o rușine! Asta a zis doamna Rusu! Rușine sa va fie dumneavoastră, doamna Rusu, ca sunteți acționară la o firma prin care luați bani de la austrieci, în acest timp în care ma amendați pentru aceasta campanie dorita de romani! E rușinea dumneavoastă! Rușine e ca nu dați puncte de vedere când vi se solicita. Credeți ca toți avocații sunt prosti? Toți judecătorii sunt fricoși? Vă asigur că nu este deloc așa! Veți vedea că și instanțele din România luptă pentru dreptate, prea târziu dar tot e bine. Sa avem răbdare! Adevărul va ieși mereu la suprafață, iar binele va fi cel care va învinge. Suntem călăuziți de credința ca lupta noastră este cea dreaptă și nu vom înceta să fim vocea celor care nu au voce.

Dragii mei, înainte să închei, vreau să mai abordez un subiect: delta noastră va seca! Unde sunt activiștii de mediu? Nu tipa nimeni ca se distruge această comoară de preț a țării și a Europei? Cine poartă responsabilitatea distrugerii ei? O să vă prezentăm noi în exclusivitate, în această seară ce se întâmplă chiar acum pe canalul Bâstroe. George Simion vine în platoul Realitatea Plus cu imaginile pe care autoritățile nu vreți să le vedeți. Dar să nu înțelegeți că suntem împotriva Ucrainei, din contră: vom susține mereu Kievul în fața agresiunii neprovocate a Rusiei. Emisiunea pe care o prezint este, ca întreg poporul român, alături de vecinii noștri în aceste clipe cumplite. Vrem însă ca și ucrainenii să ne respecte, mai ales că delta, patrimoniu de preț al României, nu trebuie să piară! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană! 

Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.