Statele Unite au informaţii conform cărora guvernul chinez ia în considerare furnizarea de drone şi muniţie Rusiei pentru utilizarea în războiul din Ucraina, potrivit CNN.
Nu pare că Beijingul a luat o decizie finală încă, au declarat pentru CNN trei surse apropiate serviciilor de informaîii, dar negocierile între Rusia şi China cu privire la preţul şi scopul echipamentului sunt în curs de desfăşurare.
În timpul invaziei din Ucraina, Rusia a solicitat în repetate rânduri drone şi muniţie din partea Chinei, au declarat sursele familiarizate, iar conducerea chineză a dezbătut activ în ultimele câteva luni dacă să trimită ajutorul letal sau nu, au adăugat sursele.
Oficialii serviciilor americane de informaţii au colectat în ultimele săptămâni date care sugerează că China tinde acum să furnizeze echipamentul.
SUA şi aliaţii lor au început să avertizeze în mod public săptămâna trecută în legătură cu potenţialul sprijin militar al Chinei pentru Rusia într-un efort de a descuraja Beijingul să continue şi să ajungă într-un punct fără întoarcere în ceea ce priveşte imaginea de paria pe scena mondială, au declarat oficialii americani.
Războiul din Ucraina
Oficialii americani nu au descris în detaliu ce indicii sugerează schimbarea recentă de poziţie a Chinei, dar oficialii superiori au fost suficient de preocupaţi încât să împărtăşească activ informaţiile cu aliaţii şi partenerii în ultima săptămână.
Consiliul de Securitate Naţională şi Departamentul de Stat au refuzat să comenteze, iar CNN a solicitat comentarii de la ambasadele chineze şi ruse din Washington.
Zelenski intenționează să se întâlnească cu Xi Jinping
Pe de altă parte, preşedintele Volodimir Zelenski a salutat vineri „unele elemente” ale propunerii chineze de încetare a focului în războiul dintre Rusia şi Ucraina şi şi-ar dori o întâlnire cu preşedintele Xi Jinping, dar a declarat că doar ţara în care se poartă un război ar trebui să fie iniţiatoarea unui plan de pace.
„Este un semnal important că se pregătesc să ia parte la această temă”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă susţinută la Kiev, referindu-se la oferta Chinei de a negocia pacea. „Până acum, văd acest lucru ca pe un semnal – nu ştiu ce se va întâmpla mai târziu”, a adăugat el.
Zelenski a declarat că, în opinia sa, China nu a oferit un plan concret de pace, ci doar câteva „gânduri”. El a avertizat însă Beijingul în privinţa furnizării de arme Moscovei. „Îmi doresc foarte mult să cred că China nu va livra arme Rusiei, iar pentru mine acest lucru este foarte important”, a spus el. „Acesta este punctul numărul unu”, a adăugat Zelenski. Liderul ucrainean a mai spus că orice plan care nu ar include o retragere totală a trupelor ruseşti ar fi inacceptabil pentru Kiev.
Zelenski a spus că intenţionează să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping, dar nu a precizat când ar putea avea loc o astfel de întâlnire.