Vicepreşedintele USR, deputatul Iulian Bulai nu crede că va avea loc rotaţia premierilor iar alianţa guvernamentală dintre PNL şi PSD se va rupe. În acest caz USR ar ajunge la Guvernare alături de PNL cu Cătălin Drulă în funția de Prim-ministru.
„Nu cred că se va face rotaţia pentru că, în ultimii 6 ani, este un fenomen recurent pentru PSD de a fugi de responsabilitate şi pentru PNL, la fiecare an şi jumătate, este un fenomen recurent să îşi schimbe liderii”, a declarat Iulian Bulai.
Acesta a reiterat faptul că, în ipoteza ruperii coaliţiei de guvernare, USR este pregătit să intre alături de PNL la guvernare, însă doar cu Cătălin Drulă în funcţia de premier.
Drulă, atac direct la PSD
„USR este dispus oricând să guverneze dar vom accepta doar dacă preşedintele USR, Cătălin Drulă va ocupa poziţia de prim-ministru. Da, intrăm la guvernare pe ultima sută de metri, da, cu PNL, dar cu Cătălin Drulă prim ministru”, a subliniat vicepreşedintele USR.
În ceea ce priveşte o eventuală suprapunere a alegerilor locale cu cele parlamentare, Iulian Bulai a precizat că USR nu este de acord.
„Constituţional nu se poate! Nici practic nu ar fi corect pentru alegători pentru că s-ar suprapune interesele locale cu cele naţionale”, a spus deputatul Iulian Bulai.