Prima reacție a lui Grindeanu după accidentul feroviar din Teleorman cu 12 răniți. Anca Alexandrescu: Nu ți-e rușine?

0

Sorin Grindeanu a anunțat, miercuri, că documentaţiile pentru primele trei loturi ale Tronsonului de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş au fost transmise pentru validare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Este, practic, prima comunicare publică pe care o face ministrul Transporturilor după accidentul feroviar din 13 martie, din județul Teleorman, în urma căruia 12 persoane au fost rănite. Atunci, un tren de călători cu 280 de persoane a lovit un marfar care transporta mașini. Informațiile au fost inițial contradictorii, cei de la CFR lăsând să se înțeleagă că mecanicul a frânat brusc pentru a evitat impactul cu marfarul deraiat și astfel s-a produs accidentul care s-ar fi putut transforma într-o catastrofă asemănătoare celei din Grecia. Ulterior s-a aflat însă că acesta a depăşit indicatorul ”Oprire” şi a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare. Cert este că responsabilitatea nu a fost asumată de companie, „acarul Păun” fiind, în cele din urmă, mecanicul locomotivei trenului de călători.

Astfel, in timp ce nimeni nu a reusit sa dea de Sorin Grindeanu timp de doua zile, existand informatii cum ca acesta ar fi fost plecat din tara, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, ministrul a iesit ieri cu o postare absolut uluitoare pe Facebook, in care vorbeste despre asa-zisele realizari ale ministerului pe care il conduce. 

Asa aflam ca „încep procedurile pentru cel mai mare contract pentru infrastructura feroviară, finanțat prin Programul Transport”, dar si ca linia de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş beneficiază „de cea mai mare finanţare în cadrul Programului Transport, respectiv de 10,5 miliarde de lei”, iar „cele 3 loturi au o lungime însumată de 123,47 km de cale ferată modernă şi o valoare totală estimată de 5,63 miliarde de lei (fără TVA)”.

„Încep procedurile pentru cel mai mare contract pentru infrastructura feroviară, finanţat prin Programul Transport. Pentru reabilitarea Tronsonului de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş (6 loturi) sunt alocate 10,5 miliarde de lei (fără TVA). Astăzi au fost transmise spre SEAP (pentru validare) documentaţiile pentru primele 3 loturi ale acestui Tronson, care are o lungime totală de aproape 226 de km”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Ministrul social-democrat nu se opreste insa aici, ci face o scurta trecere in revista a situatiei de fapt, toate mentiunile facute de ministru avand cel mai probabil ca scop sa arate ca institutia pe care o conduce este pusa pe treaba.

„Dl Grindeanu nu ti-e rusine, domne? Daca asta te invata consilierii tai sa postezi pe Facebook, dupa doua zile cat n-ai scos niciun cuvant… Asta e solutia – sa dati o stire pozitiva ca sa acoperiti o mizerie? Vai de voi!”

CITEȘTE ȘI: România are peste 200 de secretari de stat, cu salarii nesimțite – Campion absolut: Sorin Grindeanu – Cei 9 protejați de la Transporturi

Dl Grindeanu are noua secretari de stat platiti cu cel putin 2 mii de euro, ca sa nu mai pun si Consiliuld e Administratie. Vreau sa il intreb cum se va duce el in campania electrorala in fata pensionarilor din judetul pe care il reprezinta, judetul Timis, sa stea sa se uite in ochii lor, cand in subordinea lui si pentru el muncesc acesti secretari de stat cu atatia bani pe luna, plus subsecretari, plus consilieri, care il invata sa ne dea <<stiri pozitive>> ca sa acopere mizeria de sub pres?”, i-a transmis insa Anca Alexandrescu, in editia de miercuri seara a emisiunii „Culisele Statului Paralel„, de la Realitatea PLUS.