Blocuri reabilitate termic, la Hunedoara, prin PNRR

0
A fost semnat, la Bucureşti, contractul de finanţare pentru un nou proiect al Primăriei municipiului Hunedoara finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba despre reabilitarea energetică a blocurilor A 4-2 de pe b-dul Corvin â şi CM 3, de pe strada 22 Decembrie. Aceste două imobile totalizează 244 de apartamente.
 
Valoarea proiectului este de aproximativ 4,1 milioane de euro şi, fiind finanţat prin PNRR, nu presupune vreo contribuţie financiară importantă din partea proprietarilor de locuinţe din cele două imobile amintite.
 
„Doar prin PNRR avem, până acum, semnate contracte de finanţare în valoare totală de aproximativ 30 de milioane de euro. Va mai dura până când se vor putea derula licitaţiile pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor, însă important este că au fost obţinuţi banii necesari. Proiectul pentru care am semnat astăzi contractul de finanţare completează un alt proiect, finanţat tot prin PNRR, prin care se vor reabilita 8 blocuri din zona Pietonală Corvin, în valoare de 3,7 milioane de euro. Încercăm, în continuare, să accesăm fiecare axă de finanţare europeană disponibilă şi pentru alte blocuri de locuinţe dar şi pentru alte obiective importante ale oraşului, cum ar fi Parcul Corvin, Parcul Central, zona fostului combinat siderurgic şi aşa mai departe. Acum se lucrează intens în Hunedoara pentru implementarea mai multor proiecte pentru că am scris şi obţinut finanţare pentru acele proiecte cu ani în urmă. Suntem atenţi şi la lucrările curente dar trebuie să ne gândim şi la viitor şi să ne asigurăm sursele necesare de finanţare, de preferat bani europeni sau guvernamentali, pentru a continua să schimbăm faţa oraşului, ajutând astfel Hunedoara să se reinventeze”, spune primarul municipiului Dan Bobouţanu.