SUA: Bineînţeles că nu susţinem niciun apel al Chinei la o încetare a focului. Ar fi doar în beneficiul Rusiei

0

SUA focul nu va înceta în Ucraina! Americanii au anunțat că nu sunt de acord cu o încetare a focului în Ucraina. Ei au explicat, prin vocea lui John Kirby, motivul pentru care au făcut o astfel de declarație.

Vineri, Statele Unite și-au exprimat dezaprobarea față de o propunere de încetare a focului în Ucraina, invocând îngrijorarea că aceasta ar „consolida” câștigurile militare ale Rusiei.

Declarația a fost făcută de administrația Biden la scurt timp după ce s-a aflat că președintele chinez Xi Jinping va vizita Moscova pentru a purta discuții cu președintele rus Vladimir Putin pe 20-21 martie.

Înainte de întâlnire, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a exprimat „îngrijorarea profundă” a SUA cu privire la problemele pe care Xi și Putin le-ar putea discuta. În mod specific, SUA sunt îngrijorate că Xi ar putea propune o încetare a focului în conflictul din Ucraina, ceea ce, în opinia SUA, nu ar face decât să consolideze și mai mult poziția Rusiei pe câmpul de luptă.

SUA nu susţinem niciun apel al Chinei la o încetare a focului în cadrul acestei întâlniri de la Moscova, pentru că ar fi doar în beneficiul Rusiei”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă. Războiul trebuie să se încheie în „mod echitabil”, acordând atenţie priorităţilor Ucrainei şi respectând suveranitatea acesteia, a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

Președintelui Chinei i s-a spus să ceară o opinie și din partea Ucrainei

Simultan, Kirby i-a cerut lui Xi Jinping să vorbească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și să obțină informații despre conflict din perspectiva ucraineană, în loc să se bazeze doar pe opiniile lui Putin.

China a menținut o poziție neclară de la invazia rusă în Ucraina, fără să critice Rusia și nici să ofere ajutor militar, datorită principiilor sale de politică externă de respectare a suveranității statelor și a integrității teritoriale.

În luna precedentă, SUA au acuzat China că are în vedere trimiterea de arme către Rusia pentru conflictul din Ucraina. Cu toate acestea, oficialii chinezi au negat acuzațiile și au acuzat SUA de exacerbarea situației prin furnizarea de asistență militară Ucrainei. Potrivit Politico, companiile chineze ar fi expediat aproximativ 1.000 de puști de asalt și alte echipamente militare către entități rusești. Dar Kirby a precizat că SUA nu aveau niciun indiciu că astfel de arme ar fi fost utilizate în războiul din Ucraina.

Zelenski și Putin ar putea sta la masa negocierilor

Presa de la Kremlin spune că președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus Vladimir Putin vor semna o serie de documente, iar Occidentul speră ca acestea să nu prevadă livrări de arme.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a venit cu un mesaj cu privire la întrevedere dintre cei doi președinți de stat și a spus ”comunicarea intre președinții rus și chinez va începe încă din după-amiaza de luni, cu o întâlnire între patru ochi și o cină informală. Discuțiile oficiale vor avea loc marți”.

Pe de altă parte, și ministrul chinez de Externe, Wang Wenbin, a precizat, în primul rând, că țara sa are libertatea de alege ce parteneri strategici dorește.

”Cooperarea dintre China și Rusia nu poate fi supusă niciunei interferențe ori presiuni din partea unor terți”, spune oficialul chinez.

Pe fondul ofertei Chinei de a media pacea în Ucraina, întâmpinată cu îndoieli în Occident și la Kiev din cauza legăturilor strânse ale Chinei cu Rusia, președintele chinez Xi Jinping urmează să viziteze Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin. De la invazia Ucrainei, schimburile comerciale dintre Rusia și China au crescut semnificativ, China fiind cel mai mare cumpărător de petrol al Rusiei și o sursă vitală de venituri pentru Moscova. Rămâne neclar dacă Xi va purta discuții cu Volodimir Zelenski, deși SUA l-a încurajat să facă acest lucru. Unii speculează că China ar putea încerca să-i aducă pe Putin și Zelenski la masa negocierilor.