Rusia va transfera arme nucleare tactice în Belarus, mai aproape de frontierele NATO, a anunțat, Vladimir Putin. Washingtonul a reacționat, cu prudență, dar nu crede că Rusia se pregătește să folosească arme nucleare.
„Retorica nucleară a Rusiei este periculoasă și iresponsabilă” – a fost reacția Alianței Nord-Atlantice. În general, experții văd în anunțul lui Putin o nouă încercare de a exploata temerile occidentale privind o escaladare nucleară.
Vladimir Putin: „Alexandru Grigorievici Lukașenko a ridicat de multă vreme problema dislocării armelor nucleare tactice rusești pe teritoriul Belarusului.
Nu este nimic neobișnuit aici: În primul rând, Statele Unite fac acest lucru de decenii. Și-au desfășurat de multă vreme armele nucleare tactice pe teritoriul aliaților lor, țări membre NATO din Europa.
Am convenit (cu Lukaşenko, n.r.) că vom face același lucru, fără a ne încălca obligațiile, aș dori să subliniez acest lucru, fără a ne încălca obligațiile internaționale privind neproliferarea armelor nucleare.”
Putin nu a precizat când vor fi transferate armele nucleare tactice în Belarus, care are granițe cu trei țări membri NATO – Polonia, Lituania și Letonia. Dar a subliniat că Moscova va păstra controlul asupra acestor arme.
Vladimir Putin: „Zece aeronave sunt pregătite să folosească acest tip de armă. Asta, în primul rând. Am transferat deja sistemele noastre de rachete, binecunoscute și foarte eficiente, Iskander, în Belarus. Și acestea pot fi lansatoare. Iar până la 1 iulie, terminăm construcția unei facilități speciale de depozitare a armelor nucleare tactice pe teritoriul Belarusului.”
Statele Unite susțin că NU sunt indicii că Rusia se pregătește să folosească armele nucleare.
Ce spun analiștii
La rândul lor, analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului spun că anunțul liderului rus privind mutarea unor arme nucleare tactice în Belarus „este irelevant pentru riscul de escaladare a războiului nuclear, care rămâne extrem de scăzut”.
Jill Dougherty, profesor universitar și analist, specializat pe relația cu Rusia: „Cred că ceea ce încearcă să facă, ca de obicei, este să ridice nivelul de amenințare. Când auzim că folosește cuvântul nuclear, este înfricoșător, și (Puţin) primește atenție. Acesta este Putin încercând să escaladeze situația, pentru că are probleme.”
Jurnalist: Este provocator?
Jill Dougherty: „Este provocator, dar, în același timp, cred că este un semn de slăbiciune. Slăbiciune din partea lui Putin, pentru că (aceste amenințări) sunt unele dintre puținele lucruri la care poate recurge. N-a obținut prea multe după întrevederea cu președintele Xi, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său pentru crime de război, iar războiul din Ucraina nu decurge foarte bine pentru Rusia.”
Sean Bell, vice amiral în retragere: „Vedem cum pe câmpul de luptă Putin trece de la ofensivă la defensivă. Forțele sale nu au reușit să treacă de Bahmut, și acum cred că Putin este preocupat de ce ar putea să realizeze ucrainenii cu contra-atacul lor. De aceea, zăngăne sabia nucleară, încercând să sperie comunitatea internațională. Pentru că fără ajutor militar occidental, contra-ofensiva ucraineană ar fi foarte greu de purtat.”
Pe frontul bătăliei pentru Bahmut, apărătorii ucraineni au o viață grea, chiar dacă atacurile rușilor au scăzut în intensitate, iar militanții Wagner nu mai sunt la fel de activi în prima linie.
Nu au renunțat la acțiuni ofensive în zona asta. Azi, atacă de la Bahmut până la Lîsîceansk, și până la Bilohorivka, Kreminna și dincolo de ele. Frontul e activ.
Pe de altă parte, miliția Wagner susține că a preluat controlul complet al uzinii metalurgice situată la nord de Bahmut. Televiziunile ruse au difuzat aceste imagini cu mercenari în interiorul complexului AZOM, sugerând că forțele invadatoare obțin totuși câștiguri pe frontul celei mai sângeroase bătălii de când a început războiul