Marius Budăi spune că tăierea salariilor bugetarilor ”e exclusă din punctul de vedere al PSD”. Ministru al Muncii, a reacționat astfel la ideea lansată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care spusese că pentru acoperirea deficitului bugetar coaliția de guvernare trebuie să decidă între tăieri de salarii, reducerea numărului de bugetari sau creșterea impozitelor.
”Discuția aceasta despre tăieri de salarii nu a avut loc în coaliție. Iar dacă colegii vor veni cu această propunere, ne vom despărți la nivel de idee”, a mai spus Budăi.
Vezi și Ministrul Budăi așteaptă amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale
Reamintim că ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus săptămâna trecută că pe primul trimestru încasările la bugetul statului au fost mai mici cu peste 4 miliarde de lei față de programul asumat.
„Trimestrul unu a venit cu încasări mai mici din partea instituțiilor statului, fiind vorba despre o pierdere care ajunge la peste patru miliarde de lei”, a spus Câciu într-o conferință de presă în care a criticat ANAF.
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că scăderea încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an poate duce fie la scăderea numărului de bugetari, fie la modificări ale salariilor acestora. El a spus că o decizie finală va fi luată de coaliția de guvernare.
Vezi și Încasările mici la buget ar putea duce la scăderea numărului de bugetari sau a salariilor
„Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a declarat sâmbătă la Antena 3 Marcel Boloș.
El a mai spus că există și varianta unor modificări ale taxelor și impozitelor: ”avem și varianta în care avem o mai bună colectare la veniturile fiscale pe care le gestionăm sau o revizuire a politicii fiscale a României”.
„Domnul ministru al Finanțelor a afirmat acest lucru și, desigur, aici Comisia este foarte atentă în momentul în care analizează astfel de declarații și astfel de măsuri, pentru că este un argument în plus pentru Comisie să solicite României să își implementez reformele pe care le are și ele trei reforme consecutive, cea a pensiilor speciale, cea a sistemului de pensii general și reforma salarizării din sistemul bugetar. Și din acest punct de vedere ele au, după cum știm, termenele din trimestrul patru pentru reforma privind pensiile speciale, în trimestrul întâi reforma privind pensiile generale și trimestrul doi este reforma privind sistemul de salarizare în sectoru bugetar”, a mai spus Boloș.