Structura formată din stâlpi şi grinzi a halei noii autobaze este aproape gata. Zilele acestea se montează şi componentele metalice ale părţii superioare a clădirii.
Noua autobază este construită prin intermediul proiectului cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 10 milioane de euro intitulat pe scurt „Coridorul Central”, finanţat prin Programul Operaţional Regional.
Aceasta va găzdui autobuzele hibrid achiziţionate tot cu fonduri europene. Este vorba despre 20 de autobuze moderne care vor sosi în Hunedoara, în etape, până la finele acestui an.
Noua autobază se construieşte pe amplasamentul celei vechi, din zona Hăşdat.