Gruparea de mercenari Wagner luptă alături de forțe regulate din armata rusă, pentru a cuceri orașul Bahmut. De mai multe ori, liderul acestei grupări, Evgheni Prigojin, a criticat în termeni duri conducerea armatei ruse, care refuză să livreze muniție. Un fost mercenar rus a povestit cum a ucis mai multe zeci de prizonieri ucraineni
Acum, Evgheni Prigojin a făcut un alt anunț, din care rezultă că zilele grupării de mercenari sunt numărate.
În ultimele luni, gruparea Wagner a pierdut foarte mulți militari, pentru cucerirea orașului Bahmut. După începerea operațiunii speciale din Ucraina, Wagner a făcut recrutări din închisorile rusești. Deținuții au primit promisiunea grațierii după un contract de șase luni, cu Wagner.
„Acum, în ceea ce privește nevoia în general de obuze pe front, ceea ce vrem. Astăzi ajungem în punctul în care Wagner se termină. Într-o perioadă scurtă, Wagner va înceta să mai existe. Noi vom deveni istorie, nimic de care să ne facem griji, se întâmplă astfel de lucruri”, a declarat Progojin, pentru bloggerul rus Semion Pegov.
La începtul anului, Wagner a fost declarată de SUA, drept organizație criminală transnațională. Asta înseamnă că liderii acesteia, dar și soldații de rând, poti fi urmăriți penal în tribunalele americane.
Wagner nu mai primește muniție
Acum două zile, liderul grupării paramilitare îi acuza pe generalii ruși că sabotează acțiunile ofensive, prin faptul că muniția solicitată nu este livrată la timp.
Prigojin vorbea despre un ”ordin criminal”, care vine de la Moscova. De altfel, se pare că președintele rus, Vladimir Putin și-a abandonat ”preferatul” după ce acesta și-a anunțat ambițiile politice.
„Există un ordin criminal de a nu ne trimite muniţii, care se acumulează grămezi în depozite, cum am mai spus. Rândurile Wagner se subţiază printre morţi, răniţi şi cei care pleacă după terminarea contractului. Contraofensiva ucrainenilor este inevitabilă, Astăzi plouă, pe 2 mai va cădea ultima ploaie. Va mai fi nevoie doar de încă o săptămână pentru ca vântul să usuce terenul, după care armata ucraineană va fi gata să înceapă”, a spus Prigojin.
Prizonierii ucraineni executați de mercenari
„Au spus să nu ia prizonieri, ci să-i împușcăm pe loc”, a declarat Alexey Savychev, un mercenar grupul Wagner.
Acesta a confirmat că execuțiile prizonierilor de război ucraineni au avut loc în toate cele șase luni ale șederii sale pe front. În timpul bătăliilor pentru Soledar, el a participat la uciderea a 20 de soldați ucraineni care au fost înconjurați. Saviciov a mai recunoscut că, împreună cu alți mercenari, a ucis câteva zeci de prizonieri de război răniți, „a aruncat grenade” în șanțul în care erau ținuți.
”I-am întrebat pe militari, nu există reguli. Ne-au spus să nu luăm prizonieri, ci pur și simplu să-i împușcăm pe loc”, a spus el.
Acum bărbatul este căutat de serviciile secrete ucrainene pentru a fi adus în fața justiției.