Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat la Bruxelles, în faţa sediului Comisiei Europene, un protest împotriva discriminării românilor cu privire la refuzarea aderării ţării noastre la Schengen, faţă de modul în care agricultorii români sunt trataţi de birocraţia de la Bruxelles, dar şi faţă de felul în care transportatorii noştri sunt umiliţi, anunţă formaţiunea într-un comunicat oficial.
”Liderii AUR, împreună cu sute de români care muncesc din greu în Diaspora, au dus în Capitala Europei demnitatea, curajul şi imaginea unei ţări care îşi revendică locul în rândul statelor respectate Mesajul transmis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acela că românii nu sunt cetăţeni europeni de mâna a doua, iar drepturile noastre trebuie respectate la fel ca în cazul tuturor celorlalţi cetăţeni din statele membre ale Uniunii Europene”, spune AUR în comunicat.
Cora se vinde la Carrefour dacă vrea ”concurența”
Partidul precizezează că ””după ani de zile în care politicieni români plătiţi cu munţi de bani şi răsplătiţi cu privilegii regale au dus la Bruxelles umilinţa, trădarea de ţară, ipocrizia şi laşitatea cu care şi-au cumpărat şi păstrat funcţiile, AUR şi sutele de români care au protestat la Bruxelles au arătat că România este o naţiune puternică, demnă, care îşi apără interesele, resursele şi cetăţenii!”