UPDATE: Primarul din Corbeanca, Anton Valeriu reținut de DNA

0

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2011 – 2017”, se precizează în comunicat.

Ar mai fi vizați de anchetă și doi directori din Primărie.

Anton Valeriu (PMP) este primar al comunei Corbeanca din 2008. 

 Știre inițială

Primarul localităţii Corbeanca, Anton Valeriu, şi nepotul acestuia, Robert Ilie Mihăilă, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind retrocedări de terenuri.

 

Potrivit aceloraşi surse, în dosar sunt vizate fapte de luare de mită şi spălare de bani, cea mai mare sumă încasată de edil depăşind 1,4 milioane de euro.

Vezi Poluare, fum greu și miros insuportabil în Capitală

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, joi, percheziţii în şase locaţii din judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie comise în perioada 2011 – 2017.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţii ar fi avut loc şi la sediul Primăriei Corbeanca.

Cât de bogat este primarul

Ultima sa declarație de avere, depusă în iunie 2022, arată că primarul din Corbeanca are datorii de aproape 1,4 milioane de euro către o bancă și către trei persoane fizice. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.

Astfel, Anton Valeriu a trecut în declarația de avere un credit la bancă de 287.000 de euro (contractat în 2008, scadent în 2029), dar și împrumuturi de la persoane fizice: 555.000 de euro de la Neagu Valentin, 336.000 de euro de la Buciumeanu Florin Marian, 185.000 de euro de la Tătuța Dumitru. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.

La capitolul „venituri”, primarul a menționat doar salariul de la primărie – 87.500 de lei pe an și salariul soției, agent de vânzări la Corbeanca.

Conform ultimei declarații de avere, Anton Valeriu are mai multe terenuri intravilane în suprafață de peste 6.000 de metri pătrați în Corbeanca și în Buftea și o casă de 284 de metri pătrați la Corbeanca. De asemenea, el este asociat, cu 50%, la SC DVS Frigos SRL.