Analiză: Antreprenorii români nu știu ce să digitalizeze și pierd mii de euro lunar

0

Decalajul între companiile din România și cele din nordul și vestul Europei în materie de digitalizare și educație managerială depășește 10 ani, potrivit unei analize a DigiSinergy, companie de tehnologie și expert în transformarea digitală a business-urilor. În prezent, în România, doar marile companii investesc în această direcție, majoritatea IMM-urilor nu au bugete dedicate proceselor de digitalizare. Este o realitate care generează pierderi lunare de mii de euro pentru companiile românești.

Potrivit datelor DigiSinergy, 99% dintre firmele cu mai puțin de 10 angajați nu știu ce ar trebui digitalizat în companii. Ponderea e de 90% în cazul firmelor cu 10 – 20 de salariați și de 70% la companiile cu până în 50 de angajați. Iar o treime dintre companiile cu până la 100 de angajați sunt în situația de a nu ști ce trebuie digitalizat pentru a avea rezultate mai bune.

”În România, discuțiile aplicate despre digitalizare sunt într-un stadiu incipient. Deși există necesitate și potențial mare de creștere, companiile din România nu știu nici ce să digitalizeze, și nici câți bani să aloce acestui proces. Exceptând companiile mari, cu peste 100 de angajați, nu am văzut nicio companie din România care să aibă buget pentru digitalizare. În afara țării, discuțiile pe care le avem cu clienții sunt foarte aplicate și se poartă în legătură cu funcționalitățile soluțiilor de digitalizare”, spune Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.

Cum află companiile ce trebuie să digitalizeze

Între prioritățile de digitalizare ale companiilor, în perioada următoare, trebuie să se găsească 4 aspecte importante:

  1. Status în timp real despre situația firmei, astfel încât managementul să poată lua decizii fără presiunea timpului; 
  2. Reducerea cheltuielilor operaționale;
  3. Reducerea erorilor ce apar în procesele interne;
  4. Conformarea la reglementările fiscale.

Conformarea la reglementările fiscale, spun reprezentanții DigiSinergy, este și motorul care va determina cele mai multe proiecte de digitalizare (eFactura, eTransport, raportarea SAF-T) în următorii 3 – 5 ani, toate companiile fiind, astfel, obligate de stat să digitalizeze aceste tipuri de procese, sub sancțiunea închiderii activității în cazul refuzului.

Pentru a avea acces la avantaje competitive, însă, companiile trebuie să treacă de aceste procese de digitalizare impuse de stat și să demareze proiecte suplimentare, care să genereze impact direct în buna funcționare a business-ului.

Iar aici, pentru început, managerii companiilor au la dispoziție 3 etape:

  1. Să facă o analiză a proceselor din firmă din punctul de vedere al consumului de timp. În majoritatea firmelor, salariile au cea mai mare pondere în cheltuielile operaționale. Obiectivul acestora este să eficientizeze productivitatea, pentru a recupera cel mai rapid investiția în digitalizare;
  2. Să se documenteze la nivel general cu privire la soluțiile care au succes în îmbunătățirea proceselor în industrie;
  3. Să se adreseze unei firme specializate pentru consultanță și implementarea soluțiilor.

În acest context, procesul de digitalizare trebuie demarat fără întârziere, spun specialiștii DigiSinergy, mai ales că implică sume modice – între 1.000 și 4.000 de euro – ce vizează, în principal, robotizări / automatizări de managementul documentelor, indiferent că sunt facturi, procese verbale, chitanțe, bonuri etc.

O soluție a cărei popularitate este în creștere în rândul companiilor este Dynamic Sales, o aplicație de tip ERP-CRM ce automatizează procesele operaționale din companii și contribuie la creșterea vânzărilor, prin reducerea / eficientizarea timpului alocat activităților neproductive. Dynamic Sales automatizează procesele, atât pe fluxurile de vânzare și de aprovizionare, cât și pe fluxurile contabile ale companiei. Aplicația, dezvoltată de DigiSinergy, este de tip cloud privat și poate fi accesată, în siguranță, de pe ce orice tip de dispozitiv. Se bazează pe utilizarea unei serii de roboți (aplicații software care învață automat) care preiau o mare parte din task-urile operaționale, reducând timpul de lucru cu 70% – 95%, în multe cazuri, automatizând integral procesele, fără să necesite intervenție umană în 99% din timp.

Dynamic Sales folosește tehnologii moderne (RPA, Machine Learning, Artificial Intelligence), precum și algoritmi proprietari, rezultând astfel o soluție ultramodernă de hyperautomation ce poate fi personalizată rapid și la costuri reduse, având, astfel, un avantaj major față de alte aplicații.

În plus, DigiSinergy a inclus și partea de consultanță în pachetul software pentru proiecte mici și poate recomanda consultanți pentru proiecte mari. Astfel, oferă firmelor nu numai soluții software, ci și recomandări despre cum să reorganizeze procesele de la cele actuale la cele digitale, și asigură și specializarea personalului implicat în aceste proiecte.