Când vor crește pensiile și când va fi eliminat plafonul de 9,4% din PIB la pensii. Anunțul ministrului Budăi

0

Marius Budăi a precizat că cei de la Comisia Europeană, în urma discuțiilor pe care le-a avut în ultimele două zile la Bruxelles, au fost de acord cu eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile.

El a mai spus că acest prag nu va fi înlocuit cu nimic altceva, CE nu a cerut nimic în acest sens. „Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei”, a completat social-democratul.

„Toată lumea s-a obişnuit să dea vina pe Bruxelles. Poate o să vi se pară cumva îndrăzneţ ceea ce spun, eu am avut două zile de discuţii extrem de constructive, însă mă duc să repar acum alte prostii care au fost scrise în PNRR. Un perete pus majorării de la pensii şi rezolvările inechităţilor printr-un prag că e 9,4, că e 9,8, că e 15 sau 20, nu există în niciun stat membru”, a afirmat Marius Budăi.
 
Întrebat dacă va fi eliminat plafonul de 9,4% din PIB pentru heltuielile cu pensiile, ministrul Muncii a răspuns: „Va fi eliminat în momentul în care avem reforma pensiilor”.
 
„Am obţinut să facem o reformă corectă care să aibă predictibilitate, să fie legată de evoluţiile macro-economice, să avem o reformă corectă şi cum trebuie să fie. Au fost de acord şi da, nu se va mai regăsi acest plafon. Nu s-a întâmplat nimic până acum pentru că nu s-a redeschis oficial renegocierea şi nu neapărat o renegociere pe ansamblu a PNRR, ci acea flexibilizare a PNRR cum ştiţi că în februarie, martie anul trecut domnul comisar european de muncă Nicolas Schmit a venit în România să susţină această necesitate. După cum ştiţi ne-am luat parteneri europeni în aşa-zis război al renegocierii cu Comisia Europeană, sindicatele europene la nivelul conducerii acestora au transmis o scrisoare oficial anul trecut în susţinerea a ceea ce spun eu vis a vis de această plafonare. Au trimis-o Comisiei Europene. Deci nu am stat, dar lucrurile nu se fac peste noaptea. E o vorbă la noi – că aruncă unul un bolovan şi după aceea trebuie să stea 10 să îl scoată înapoi. Cam aşa se întâmplă”, a completat Budăi.
 
El a adăugat că acest plafon nu va fi înlocuit cu un alt indicator sau altceva.