Alexandra Păcuraru | Le mulțumesc magistraților care au înțeles că Realitatea Plus nu face agenda nimănui, ci doar pe cea a românilor

0

Nu vom înceta, dragii mei, să scoatem la lumină toate nedreptățile pe care acești ciocoi le fac. Nu ne oprim, nu plecăm genunchiul în fața celor care doresc o presă vasală intereselor de partid sau de grup. Astăzi au vrut să ne închidă emisia, dar adevărul a triumfat în cele din urmă.

Decizia CNA a fost suspendată în instanță! Le mulțumesc magistraților care au înțeles că Realitatea Plus nu face agenda nimănui, ci doar pe cea a românilor. Această zi este una care în întărește speranța că țara se poate face bine, că vom reuși să învingem corupții, trădătorii, că vom elimina căpușele care blochează un prezent mai bun, pentru viitor pe care îl merităm! Am câștigat o bătălie, dar sunt sigură că vor arunca asupra noastră noi și noi acuzații, pe care le vom demonta cu siguranță. Judecătorii au constatat abuzul CNA, iar amenzile cu care au vrut să ne oprească, nu vor mai fi plătite fără decizia instanței! Felicit Curtea de Apel pentru ca apără adevarul! Aceasta este prima doavada că sângele vărsat la revoluție nu a curs în zadar. Libertatea presei contează și nu ne întoarcem in dictatura! Este o victorie importantă împotriva cenzurii pe care CNA vrea să o impună. Va iubesc, va mulțumesc, bravo romani! Uniți devenim suverani in țara noastră, liberi sa gândim, liberi sa vorbim, liberi sa muncim!

CNA a dovedit rea-credința, rea-voință iar cei ce fac rău, de rău se vor lovi. Mulțumiri și echipei de avocați care ne-au reprezentat: este meritul lor ca nu s-au lăsat cumparati sau intimidați. Au dovedit că sunt oameni de mare caracter, profesioniști pentru care adevarul și libertatea sunt mai presus de toate! Suntem suverani! Burduja și Grindeanu au dovedit ca pot face echipa buna când vine vorba de ambiția de a ne reduce la tăcere, ca sa nu vedem incompetenta, reaua-voința, hoția și trădarea lor! Mă bucur ca s-a întâmplat așa! Altfel nu as fi crezut vreodată cel puțin din partea tânărului Burduja, cu cv cosmetizat, ca își dorește cenzura, dictatura, ca să aibă doar smecherii care fură, nu cei ce muncesc! Ei bine, cum va tot spun de atâta vreme, in tot raul este si un bine! Pentru mine binele e ca acum știu potențialul lui Burduja de a îngropa definitiv PNL si a lui Grindeanu de a îngropa PSD.

Cum sunt votant de dreapta, acum ca m-am luminat, nu voi pune ștampila pe partidul in a cărui doctrina cred, dacă oamenii toxici ca Burduja preiau puterea! Deci, aveți cu un susținător mai puțin, un votant in minus, dacă va pasa de votul meu! PNL va renaște pe mâna unei echipe de patrioți, de oameni muncitori, capabili sa repornească industriile cu resursa noastră umană cu diaspora acasă cei ce vor sa revină si mâine. O echipa de liberali care va încuraja munca, gândirea, evoluția, performanța. Și apropo de tinerețea domnului burduja: încă odată mi se confirma ca nu contează vârsta, ci caracterul! Acum e posibil sa fie un pericol și pentru Camera de Comert a României cu consultanta domnului Burduja senior, năravurile copilului cred ca sunt mai mici decât ale tatălui! Așchia nu sare departe de trunchi! Am încredere ca suveraniștii din politica se vor asocia cu oamenii potriviți pentru consultanta și construcție. Să vă debarasati de securiști și pui de securiști, ca tatăl și fiul Burduja! Ce ar fi acești indivizi fără România, Trupul din care s-au hrănit atâția ani pentru atâtea generații. Mulțumim pentru mesaje, mulțumim pentru sustinere, mulțumim pentru încredere și iubire! Doamna judecator merita felicitările voastre, căci trebuie sa împărțim laudele celor care le merită.

Ne-am săturat de cinismul vremelnicilor care se cred stăpânii acestei Românii! Ne-am saturat de grijile provocate de corupți, de trădători, de incompetenți care blochează, din funcții-cheie, dezvoltarea acestei țări. A venit vremea ca românii să își revendice drepturile pe care mai marii zilei le considera drept privilegii pentru un popor sărăcit, umilit, înjosit. Un neam despre care unii cred că nu mai are vlagă sa se ridice din lanțurile sclaviei, cu care ei cred că ne-au legat de pământ, ca să nu ridicam ochii spre cer. Dar s-a cam terminat perioada de gratie pentru actuala clasă politică. Ma bucur să văd că românii se trezesc și încep să ia atitudine fata de nedreptăți, din păcate o fac pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Sute de mii de oameni vor ieși în stradă pentru a-și cere respectul cuvenit, tradus prin salarii care să le permită un trai decent. Am văzut că ministrul Muncii i-a răspuns, în exclusivitate la Realitatea PLUS, lui Klaus Iohannis și cetățenilor nemulțumiți de veniturile mici. Marius Budăi spune că profesorii vor avea salarii mai mari odată cu noua lege, dar majorările nu pot fi date peste noapte. Mai mult, social-democratul lansează un atac și la adresa liberalilor, pe care îi acuză că legea salarizării a fost înghețată în fosta guvernare. Stimați guvernanți, cred că e cazul să recunoașteți că ați eșuat în a croi bugetul acestei țări, gaura este de peste 20 de miliarde de lei iar statul român este dator vândut, generații întregi vor muci să achite nota de plată a acestui dezastru.

Pentru prima dată în istorie, datoria publică a depășit pragul de 700 de miliarde de lei, adică peste 143 de miliarde de euro! Fiecare român trebuie să plătească 7.500 de euro pentru dezmățul de la vârful puterii. Analiștii avertizează că statul consumă tot ce produce, și încă jumătate, în plus. Tocmai de aceea s-a apelat la împrumuturi interne și externe. De la începutul anului, România a împrumutat 71 miliarde de lei, în condițiile în care guvernanții au estimat că vom avea nevoie de 158 de miliarde de lei. Datoria publică a depășit 50% iar salariile și pensiile noastre sunt în pericol major. Permiteți-mi să nu cred în asigurările date de voi, stimați aleși! În timp ce voi vă luptați pentru putere, reforme majore așteaptă să fie implementate. Și chiar dacă PNRR este un document care mustește de erori, unele capitole pot ajuta la dezvoltarea României. Nu vă văd că luptați pentru a atrage miliardele de la UE pentru investiții!

Nu sunt buni banii Europei? Sunt foarte buni, dar pentru popor, nu pentru voi, căci nu pot fi sifonați așa cum v-ați dori. Poate vă inspirați și voi de la aliații de pe flancul estic al NATO, spre exemplu de la polonezi. Nici ei nu se omoară după fondurile de la Bruxelles, dar au o clasă politică ce pune mai presus de interesele personale, pe cel național. Cum este posibil ca o țară care a fost distrusă complet de atâtea ori să renască din propria cenușă, iar noi să nu fim în stare să ne îngrijim de ceea ce ne-au lăsat înaintașii? Polonia a devenit pilonul acestui flanc, deși noi avem cea mai mare graniță cu Ucraina. Pe noi ne ocolesc liderii lumii, în timp ce Varșovia- capitala care a fost cea mai lovită de bombe în al doilea război mondial, a devenit o Mecca pentru greii care decid soarta omenirii.

Noi au ridicat la vârful puterii impostorii, ei și-au prețuit valorile. Ei au investit în sectoare vitale, noi le-am distrus deliberat. Ei au promovat cultura, noi mediocritatea! Conducătorii țării sunt preocupați de problemele lor, total diferite de ale noastre. Negocierile pentru noul guvern sunt ca o loterie, iar funcțiile în viitorul cabinet sunt extrase ca bilele din urnă. UDMR a părăsit masa negocierilor, iar sursele noastre spun că ministerele deținute de oamenii lui Kelemen Hunor vor fi împărțite între PNL și PSD. Iresponsabilitatea politică aruncă țara într-o criză fără precedent. Pentru că unii țin cu dinții de scaunele călduțe, românii trebuie să îndure valul de nenorociri care se abate fără milă peste ei. Din fericire, mai avem doar un an până la alegerile care vor decide, pentru multe decenii, soarta acestei națiuni.

Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea minte și înțelepciune, ca să îndreptăm greșelile făcute în această interminabilă tranziție de după revoluția furată. Să învățăm să ascultăm liniștea în tot acest zgomot infernal din jurul nostru. Să alegem corect, altfel ii condamnăm la nefericire și pe pruncii noștri, dar și pe cei care vor veni după ei. Economia țării suferă cumplit sub povara pandemiei, a războiului de la granițe, dar mai ales din cauza haosului legislativ. Criza energetică, provocată intenționat, spun tot mai mulți experți, a îngenuncheat la propriu România.

Consumul în sectorul industrial a scăzut cu 20%, nu datorită economiei făcută de firme, ci din cauză că tot mai multe companii pun lacătul pe uși. Statul a fost cel mai mare beneficiar al jafului din facturi și s-a mulțumit că intră bani grei la buget, în timp ce milioane de români au trăit sub teroare și au calculat fiecare leuț, doar ca să nu rămână dator la șmecherii din energie. Țara este sufocată de oameni angajați doar pentru că au calitatea de a fi rude cu cei care decid în diverse instituții. În timp ce femeile nasc acasă de teama condițiilor din spitale, în sistemul păstorit de Rafila este bătaie pe funcții. Zece cazuri de nepotism au ieșit la iveală de la Direcția de Sănătate Publică Dolj, acolo unde sunt angajați soț și soție, director și soră, mamă și fiu, nepoți.

Nu uităm nici clubul de familie de la Ministerul Agriculturii, acolo unde Petre Daea și-a adus apropiații în instituții din subordinea lui. Și cum să se mai facă acestă țară bine, când cei calificați nu au locul pe care îl merită din cauza acestor corupți avari, care vor să bage pumnul în gura presei libere. „România suverana” nu este doar un titlu de emisiune, o eticheta, ci este un gând care îmi doresc sa cred ca este emis și gândit și de dumneavoastră telespectatorii noștri! Sa fim suverani în țara noastră, ca sa stăpânim ceea ce ne aparține sa ne bucurăm noi de ce avem. Gândurile noastre și mai ales munca noastră acțiunea noastră de zi cu zi ne va aduce aici la suveranitate!

O lege de pe timpul lui Zamolxe spunea că lumina omului este gândul și aceasta lumina este cea mai valoroasa avuție. Sa fim constienti de ce și cât putem fiecare, Și mai ales de ce înseamnă sa gândim toți sau cât mai mulți? Sa muncim toți sau cât mai mulți? Ce putere am avea ce forța de a reconstrui țara așa cum vrem cum știm ca poate deveni prin noi înșine, prin resursa noastră umană, prin creierele noastre. Un mare înțelept spunea ca pe lumea asta exista 4 tipuri de oameni: cei ce știu și stiu ca știu- cei învățați luminați de la care avem toți ce învața; oameni care știu dar nu știu ca știu- cei care dorm pe ei chiar dacă sunt în picioare și trebuie sa ii trezim; cei ce nu știu și știu ca nu știu, pe ei sa ii ajutam sa învețe. Și 4 ultima categorie oamenii care nu știu și nu știu ca nu știu! Neghiobii, cei mai periculoși oameni pe ei sa ii evitam „Vai de cel ce-si sporeste averea cu ceea ce nu este al lui – pana cand? – si se incarca cu povara zalogurilor luate!. Vai de cei ce strâng castiguri nelegiuite pentru casa lor si isi așează sus de tot cuibul, ca sa scape din mana nenorocirii! Așadar, eu vă invit să ne așezăm la masa dialogului și să rămânem uniți în cuget și simțiri, doar împreuna facem România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir