Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, că după părerea lui, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat.
Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. El a precizat că le-a transmis acest lucru liberalilor şi i-a rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea şi să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării.
”După părerea mea, calendarul iniţial al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura, iar în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL”, a anunţat preşedintele.
Evelina Gudan, câştigătoare a premiului I la Olimpiada de limba şi literatura română din Ucraina
El a arătat că ”i-a rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea şi să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie”.