Marș al tăcerii, protest suplimentar în timpul grevei din învățământ, la Deva

0

Aproximativ 500 de sindicalişti din învăţământ vor participa, joi, la Deva, la un „marş al tăcerii”, pentru a-şi exprima astfel nemulţumirea faţă de rezultatul negocierilor purtate de liderii federaţiilor din educaţie cu reprezentanţii Guvernului.

„Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Judeţul Hunedoara, în numele celor peste 5.000 de salariaţi din învăţământul hunedorean, ale căror drepturi şi interese le reprezintă, continuă protestele. Aşa-zisa ofertă iniţială a Guvernului a fost respinsă! Respingem şi muţenia care a urmat din partea Guvernului şi aşteptăm în cursul zilei de astăzi, 24 mai 2023, o nouă ofertă, adevărată”, se arată într-un comunicat.

„Marşul tăcerii” ce va fi organizat la Deva se va desfăşura între orele 11,00-13,00, pe un traseu ce va include sediile Inspectoratului Şcolar şi Prefecturii Hunedoara. Participanţii se vor opri în faţa celor două clădiri şi, în semn de protest, îşi vor depune pixurile în faţa acestora.

Conform datelor comunicate de SIP Hunedoara, la greva generală de astăzi au luat parte 5.319 persoane, mai mult cu 340 de protestatari decât numărul sindicaliştilor.