Duminica Rusaliilor, tradiții și superstiții

0

Sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh, cunoscută sub denumirea de ”Rusalii”, este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul bisericesc ortodox. Anul acesta, marea sărbătoare coincide cu Duminica Părinţilor şi Copiilor, care se serbează în prima duminică din iunie.

Potrivit tradițiilor populare, în Duminică Rusaliilor femeile fac descântece pentru a alunga răul și ung ușile caselor cu usturoi, pentru că așa ușa este păzită de rele și ghinion pentru tot restul anului. În Ardeal, cel mai cunoscut obicei de Rusalii este „udatul nevestelor”, astfel încât să rămână sănătoase și frumoase tot restul anului. De Rusalii, există obiceiul de a purta în sân leuștean, pelin sau usturoi.

Frunzele de nuc au semnificația limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Odată sfințite, acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În multe zone din țară, a doua zi de Rusalii este obiceiul „spălatului pe picioare cu pelin”. Această practică se folosește pentru a aduce noroc tot anul.

n primul rând, fiind zi de mare sărbătoare, nu se spală haine și nu se face curat. De asemena, nu este bine să mergi în locuri pustii, lângă fântâni sau păduri, deoarece, potrivit miturilor din popor, acolo pot fi spirite rele.

De Rusalii nu este bine să te cerți cu nimeni, altfel vei fi „luat de Rusalii”, adică pedepsit de spiritele rele.

Nu este bine să spui mai departe un secret, altfel ai putea fi pedepsit, potrivit miturilor din popor. Din ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni nu se culeg ierburi de leac. Nu este bine să te urci în copaci, dar nici să pleci departe de casă, pentru că poți fi luat de Rusalii. În ziua de Rusalii nu este bine să mergi la scăldat, altfel este pericol de înec.

 

Tot pe 4 iunie este și Duminica Părinţilor şi Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009 și coincide, în acest an, cu praznicul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt.