Memorandumul pentru majorările salariale din Educație, adoptat astăzi de Guvern. Profesorii continuă greva

0

România este sufocată de proteste și greve. Pentru a încerca să pună capăt crizei din Educație, Guvernul adoptă un memorandum prin care susține că în noua lege se va ține cont de cerințele profesorilor. Mâine, peste 20.000 de cadre didactice vor ieși în stradă.

Guvernul va adopta, astăzi, memorandumul pentru majorările salariale din Educație. Potrivit angajamentului politic, în noua lege un debutant va avea un venit de 4.000 de lei net. Pe de altă parte, sindicaliștii anunță că nu acceptă etapizarea creșterii salariale în trei ani de zile. Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii în cazul în care examenele naționale vor fi amânate. 

„Greva se va încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluție care să fie acceptată de colegii noștri și când colegii vor decide acest lucru”, a spus Marius Nistor, președintele federațiilor din Educație Spiru Haret.

Potrivit ultimelor date centralizate, aproape 87% dintre angajații din învățământ continuă forma de protest și se vor întoarce la catedră abia în momentul în care Guvernul își va asuma printr-un act normativ că de la începutul anului viitor, în noua grilă de salarizare se va ține cont de salariul mediu brut pe economie la nivel național, adică aproximativ 4.000 de lei net. 

Iar pentru a pune capăt crizei din Educație, liderii coaliției de guvernare vin cu un memorandum prin care susțin că în noua lege a salarizării venitul unui debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Sindicaliștii cer însă o ordonanță publicată în Monitorul oficial. 

Cum riscul amânării examenelor naționale crește, Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii. Unul dintre ele este ca probele de competențe care ar trebui să înceapă luni să fie suspendate și echivalate cu mediile din timpul liceului. Mai mult, elevii vor avea nevoie de doar două note pentru a avea mediile încheiate.

În tot acest timp, mii de profesori au protestat din nou în țară.

Sindicaliștii pregătesc un nou protest și în Capitală, la care vor participa 20.000 de oameni.