Cod portocaliu de vreme severă în 12 județe. Ce fenomene sunt așteptate – HARTĂ

0

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și fenomene extreme, pentru 12 județe. În zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și la munte.

Avertizarea este valabilă vineri, în intervalul orar 14:00 – 23:00.

Fenomene vizate: averse torențiale

Zone afectate: județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava

 

În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).