Xi Jinping: „Viitorul şi soarta omenirii depind de relaţiile dintre SUA şi China”

0

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a declarat: „Viitorul şi soarta omenirii depind de calea dreaptă pe care o vor găsi sau nu SUA şi China pentru a convieţui”.

Conform ştirii transmise de televiziunea chineză, preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-au întâlnit în clădirea Congresului Poporului de la Beijing. Xi Jinping a subliniat că vizita la Beijing a lui Anthony Blinken a prilejuit obţinerea unor progrese într-o serie de probleme dintre China şi SUA şi iniţierea unor acorduri, apreciind această situaţie ca fiind „un lucru foarte bun”.

De asemenea, Xi a definit întâlnirile pe care ministrul de externe al Chinei, Qin Gang, şi preşedintele Biroului Comisiei Relaţiilor Externe al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Wang Yi, le-au avut cu Blinken ca fiind „sincere şi profunde”, scrie cumhuriyet.com.tr.

„Sperăm într-o relaţie sănătoasă şi stabilă”

Referindu-se la întâlnirea cu Blinken, Xi şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre Beijing şi Washington „vor depăşi toate dificultăţile” şi a adăugat: „China speră că relaţiile cu SUA vor fi sănătoase şi stabile şi că aceste două mari puteri vor depăşi toate dificultăţile, de asemenea credem că vor găsi calea corectă pentru a convieţui în pace şi respect reciproc şi vor coopera în avantajul ambelor ţări.”

De asemenea, Xi a menţionat: „China şi SUA sunt suficient de puternice pentru a-şi asigura propria dezvoltare şi prosperitate comună” şi a continuat: „”Viitorul şi soarta omenirii depind de calea dreaptă pe care o vor găsi sau nu SUA şi China pentru a convieţui”.

„Succesul trebuie să fie o oportunitate, nu o ameninţare”

Xi a mai precizat că şi poporul chinez este un popor care are încredere în el, care se respectă pe sine, precum poporul american, şi că ambele popoare au dreptul la o viaţă mai bună: „Este nevoie de aprecierea intereselor comune ale celor două ţări, iar succesul uneia nu ar trebui să reprezinte o ameninţare pentru cealaltă, ci o oportunitate.”