Ce se va întâmpla cu medicii generaliști care nu au luat rezidențiatul din 2005 până în prezent

0

Absolvenții de medicină care nu și-au luat rezidențiatul vor putea fi încadrați în cabinetele de medicină școlară, dacă se va adopta proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari liberali, alături de senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel. Proiectul se adaugă prevederilor legate de medicina școlară existente deja în legile educației votate deja de aleși și care se află la promulgare.

Absolvenţii de medicină generală, după anul 2005, care nu au promovat rezidenţiatul, ar putea fi încadraţi în cabinetele de medicină şcolară, prevede o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, depusă, miercuri, 28 iunie, pentru dezbatere, la Senat, ca primă Cameră sesizată.

„Medicii de medicină generală, absolvenţi ai facultăţilor de medicină după anul 2005 şi care nu au promovat examenul de rezidenţiat, pot fi încadraţi în cabinetele de medicină şcolară”, prevede propunerea legislativă depusă de senatorul PSD Adrian Streinu Cercel și un grup de senatori şi deputaţi PNL, printre care Virgil Guran, Monica Anisie, Roberta Anastase, Marcel Vela, Mihail Veștea, Răzvan Prișcă, Liviu Brătescu, Eugen Pîrvulescu.

Proiectul legislativ prevede că „normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ”.

Iniţiatorii subliniază, în expunerea de motive, că medicina şcolară reprezintă un punct important în asigurarea asistenţei medicale şi a prevenirii îmbolnăvirilor în rândul copiilor.

„La nivel naţional există 3.370 de cabinete medicale şcolare, din care 3.237 în unităţile de învăţământ în masă şi 133 în unităţile de învăţământ special, precum şi 501 cabinete stomatologice, din care 484 în unităţi de învăţământ de masă şi 17 unităţi de învăţământ special.

Potrivit datelor oficiale, în aceste cabinete medicale sunt încadraţi 2.081 medici şi 4.320 asistenţi medicali.

Rezultă astfel un deficit de personal medical pentru asigurarea asistenţei medicale în reţeaua de medicină şcolară care poate fi asigurat prin încadrarea medicilor de medicină generală, absolvenţi ai facultăţilor de medicină după anul 2005 care nu au promovat examenul de rezidenţiat.

Propunerea legislativă reglementează încadrarea acestor medici în cabinetele de medicină şcolară”, potrivit Expunerii de motive.