Drulă: Podul de la Brăila a avut parte de o inaugurare parţială

0

Podul de la Brăila a avut parte de o inaugurare parţială spune Cătălin Drulă, șeful USR. Nici legătura cu Centura Brăilei nu e completă mai spune preşedintele USR, fost ministru al Transporturilor. La inaugurare au fot prezenți toți liderii PSD și PNL care cred că au ajutat la construirea podului, dar și Președintele Iohannis. Tudose sau Grindeanu, dar și Ciolacu sau Ciucă, cu toți subalternii politici au fost la baza podului pentru poze și tăieri de ”panglici”. 

 

„Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulaţiei pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomeraţia când sunt de rezolvat probleme şi pus pe roate astfel de proiecte. În 2021, am găsit proiectul fără drumurile de legătură autorizate. Fără drumurile de legătură (21 km în total), podul nu putea fi folosit. Pe malul tulcean, nu exista infrastructură. Le-am deblocat cu multe şedinţe, discuţii şi eforturi ale echipei mele”, a scris liderul USR pe Facebook.

 

Drulă a amintit că autorizaţiile au ieşit în martie şi mai 2021 şi s-a putut în sfârşit lucra pe toată lungimea, după trei ani de la semnarea contractelor.

Vezi și UPDATE: Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galaţi – Tulcea – proiectat să aibă o durată de viaţă de 120 de ani

„M-aş fi bucurat ca întreg proiectul să fie gata astăzi, dar din păcate e o inaugurare parţială. Podul va fi închis noaptea, iar drumul de legătură principal spre Jijila (10 km) nu e gata. Nici legătură cu Centura Brăilei nu e completă. Felicitări celor de la IHI-WeBuild pentru o lucrare de excepţie – podul în sine. Nivelul tehnologic, precizia execuţiei, organizarea şantierului, toate au fost la un nivel de clasă mondială! Cât despre politicienii grabnici la tras în poză, puţine lucruri de spus, dar unul e cert: nu de festivism şi paradă de costume masculine de vară avem nevoie, ci de mai multă seriozitate şi muncă”, a transmis Cătălin Drulă.