Nicușor Dan vrea încă 250 de tramvaie noi pentru București

0

Achiziţia celor 250 de tramvaie noi trebuie accelerată pentru rezolvarea problemei lipsei aerului condiţionat, a afirmat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

 

„Situaţia cea mai dificilă este pe tramvaie, pentru că acolo avem aer condiţionat practic numai pe tramvaiele noi de la Astra. (…) A fost încercată o soluţie, ştiţi că la unul dintre tramvaie instalaţia a luat foc, (…) este o soluţie foarte scumpă şi în opinia mea cred că trebuie să accelerăm achiziţia celor 250 de tramvaie noi şi să rezolvăm cu totul problema”, a explicat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă.

Vezi și Nicușor Dan: linia 41 primește în noiembrie primele zece tramvaie de la Astra Arad

Nicușor Dan – locuri de parcare subterane neocupate

„Noi avem zeci de mii, poate sute de mii de locuri de parcare subterane care nu sunt cumpărate azi şi care stau goale, pentru că nu există o piaţă. Deci, nu există o piaţă, pentru că este gratuit să parchezi la suprafaţă. (…) Autorităţile publice din lumea asta taxează parcarea la suprafaţă pentru ca să încurajeze şi să pună în valoare locurile de parcare pe care noi, prin autorizaţii pe care le dăm, îi obligăm pe privaţi să le facă în subteran”, a menţionat primarul general.