Florentin Pandele amenință pe oricine se leagă de Gabriela Firea în scandalul căminelor groazei

0

Florentin Pandele, a făcut afirmații cu iz de amenințare în scandalul azilelor groazei din Voluntari, orașul în care este primar și unde zeci de bătrâni au fost ținuți în condiții inumane. Edilul a declarat că el și soția sa nu au nicio legătură cu acest caz. Mai mult, PSD-istul cu șase mandate de primar mai susține că USR-ul este ”distrugerea poporului român”, dar nu reușește să facă legătura între afirmație și situația de fapt din căminele din Voluntari.

 

”Cei care sunt vinovați să se ducă la pușcărie! Simulează acolo! Să vă spun, asistenta lui Gabi a fost la una din societățile care este acum, dată la televizor și care și-a dat demisia demult. la televizor a fost dat un cămin nu acolo, unde a fost Ligia, vicepreședintă în acel ONG, în acea asociație. Este prezentat intenționat, nu ați văzut cum spune? Au fost controale în trei județe, în patru județe și au trimis 50 de salvării în Voluntari, unde primar este soțul Gabrielei Firea. Nu ați văzut toate televiziunile, toată presa a dat ce anume? Ce să înțeleagă românul? A dat să înțeleagă că soțul Gabrielei Firea, primar în Voluntari, acceptă ceea ce au făcut nenorociții ăia acolo, iar Gabriela Firea este vinovatul de serviciu, ce pot să mai spun acum pentru că totul este clar, totul este concentrat, totul este bine gândit! Este o regie bine pusă la punct”, a afirmat Pandele.

Primarul din Voluntari a spus că nici sora Gabrielei Firea nu a fost implicată în acest caz.

”Astăzi au dat în presă că sora Gabrielei este și ea implicată. Ea săraca răspunde de zona educativă la copii. Nu mai știu ce să facă, îi aștept cu toate provocările. Credeți-ne, ne-au scos din bârlog! Ne-au scos din bârlog! Dacă își vedeau de treaba lor poate sforăiam! USR-ul este distrugerea poporului român!”, a mai declarat Primarul Pandele.

Edilul care a câștigat alegerile din Voluntari cu peste 70% și controlează orice activitate din oraș a vorbit și despre mesajul transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

„Purtătorul de cuvânt al BOR a aruncat o piatră. Suntem creștini-ortodocși practicanți. Nu întâmplător au apărut aceste atacuri și vor continua.

Este o regie foarte bine pusă la punct. E clar că face parte din acest angrenaj. Ar trebui ca Patriarhul Daniel să ia atitudine. Dacă nu ia, înseamnă că e de acord.

Sunt primar de șase mandate. Îi anunț că voi candida din nou. Ei nu știu cu cine se pun, numai Bunul Dumnezeu este cu noi”, s-a plâns soțul Gabrielei Firea.

Bănescu: monstruoasă banalizare a răului

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române Vasile Bănescu a reacționat joi, 6 iulie, în cazul umilințelor și tratamentelor inumane suferite de bătrânii internați la căminele private din Voluntari, afirmând că reprezintă o „monstruoasă banalizare a răului”.

Vasile Bănescu spune despre manifestarea „Răului absolut”, lipsit de sens.

„Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii. Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd”, afirmă purtătorul de cuvânt al BOR.

Vezi și UPDATE: Căminele groazei: Patru persoane, arestate preventiv şi 11 în arest la domiciliu / Gabriela Firea dezminte implicarea surorii

Bănescu o critică apoi fără să o numrească pe ministrul Familiei Gabriela Firea, a cărei soră apare în ancheta DNA. Oficialul BOR spune că aceștia dau dovadă de „abjecție și cinism”.

„Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate. Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează”, a conchis oficialul.

Firea: „Se încearcă scoaterea mea din viața politică”

O reacție a venit și din partea ministrului Familiei și fostul primar al Capitalei Gabriela Firea, după ce în presă au apărut informații despre o presupusă implicare a liderei PSD în activitatea căminelor de bătrâni anchetate de DIICOT.

Astfel, Firea respinge orice implicare a surorii sale și a soțului acesteia în scandalul azilelor din județul Ilfov și susține că legarea numelui său de acest scandal este o dovadă că ”adversarii politici sunt în stare de orice”.

”În paralel cu ancheta penală, a început și lupta electorală dusă de unele partide politice, în favoarea propriilor candidați, doar pentru a mă împiedica să obțin un nou mandat la Primăria Capitalei”, susține Firea.

”Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă. Sora mea nu are vreo legătură cu ancheta DIICOT, chiar dacă lucrează într-una din instituțiile vizate, DGASPC Ilfov. Niciodată de când a fost angajată în această instituție nu a avut atribuții privind persoanele adulte cu dizabilități, acreditarea sau verificarea acestor centre, atribuirea contractelor sau efectuarea plăților pentru serviciile prestate. Atribuțiile de serviciu ale surorii mele privesc programele educative pentru copii. Nici la fostul loc de muncă nu a avut astfel de atribuții, oricât ar afirma persoane care fac parte dintr-un plan bine gândit și regizat pentru compromiterea mea. Sora mea nu este și nici nu a fost anchetată vreodată și nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic. Singura „vină” pe care o are este că îmi este soră și că lucrează în instituția vizată în anchetă, dar într-un alt departament”, a mai spus Firea, pe Facebook.

Autoritățile au început arestările

 

În acest dosar, patru persoane au fost plasate în arest preventiv şi 11 în arest la domiciliu, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoanele vulnerabile din judeţul Ilfov. De asemenea, şase persoane sunt cercetate sub control judiciar, iar pentru trei a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

La Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate două dosare în urma percheziţiilor de la centrele pentru persoanele vulnerabile.

Astfel, în primul dosar au fost arestate preventiv două persoane, pentru şapte persoane a fost luată măsura arestului la domiciliu, două sunt anchetate sub control judiciar, iar pentru o persoană a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.

În cel de-al doilea dosar judecătorii au decis arestarea preventivă pentru două persoane, arest la domiciliu pentru patru persoane, control judiciar pentru patru persoane şi au respins propunerea de arestare pentru două persoane.

Deciziile Tribunalului Bucureşti nu sunt definitive.

Bătrâni umiliți și torturați

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc.

Imediat după apariția anchetelor jurnalistice, sora ministrului Firea s-a transferat, în februarie 2023: acum lucrează la DGASPC Ilfov. Imobilele în care funcționează „lagărul” Casa Cora și Asistența Socială a Primăriei Voluntari aparțin aceluiași proprietar, iar patroana Casei Cora este chiar nașa copilului unei inspectoare de la aceeași instituție ilfoveană.