România trece la ora de vară în această noapte! Ora 3 devine ora 4

0

România trece în această noapte la ora de vară, astfel, ora 03.00 va deveni ora 04.00. Ora de vară din România este aliniată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene, fiind introdusă pentru prima dată în anul 1932. 

Noul program de vară va fi în vigoare până în ultima duminică a lunii octombrie când ceasurile vor fi date cu o oră în urmă.

Trecerea la ora de vară nu va afecta circulația trenurilor în România, conform informațiilor furnizate de CFR Călători.

Potrivit specialiștilor, oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară. 

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Ora oficială de vară la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00,00, şi prima duminică din octombrie, ora 1,00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.