A MURIT ACTORUL JAMES EARL JONES, VOCEA LUI DARTH VADER, LA 93 DE ANI

0

Actorul american James Earl Jones, cunoscut pentru că a dat voce personajului Darth Vader din seria de filme „Războiul Stelelor” („Star Wars”) şi pentru cariera sa prolifică, pe scenă şi pe ecran, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 93 de ani, au anunţat agenţii săi, relatează AFP.

Pe lângă legendarul personaj negativ din saga „Războiul Stelelor”, actorul l-a interpretat şi pe Mufasa din filmul de animaţie „The Lion King”.

Mark Hamill, care l-a interpretat pe Luke Skywalker în saga intergalactică a lui George Lucas, a postat pe reţeaua socială X: „Odihneşte-te în pace, tată”.

Vocea sepulcrală a lui Darth Vader şi celebra sa replică „Eu sunt tatăl tău”, rostită în faţa lui Luke în timpul unei lupte cu săbii laser, au impresionat milioane de cinefili.

James Earl Jones a refuzat iniţial ca numele său să apară pe genericul filmului, din respect pentru actorul britanic David Prowse, care l-a jucat pe Darth Vader.

De-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, James Earl Jones s-a impus drept unul dintre actorii afroamericani de pionierat ai generaţiei sale, după ce a reuşit să-şi învingă bâlbâiala care l-a afectat grav în copilărie.

Născut în 1931 în statul segregaţionist Mississippi, James Earl Jones a fost unul dintre puţinii actori care au câştigat toate premiile importante din industria americană a divertismentului (Emmy pentru televiziune, Grammy pentru muzică, Oscar pentru film şi Tony pentru teatru).

Primul său rol în cinematografie a fost în filmul „Dr. Strangelove” al lui Stanley Kubrick, în care l-a interpretat pe locotenentul Zogg, la bordul unui bombardier B-52.

Printre celelalte roluri proeminente ale sale se numără regele Jaffe Joffer din „Coming to America” şi personajul negativ Thulsa Doom din „Conan the Barbarian”.

Vestea morţii sale a stârnit luni un val de omagii la Hollywood. Pe lângă Mark Hamill, actorul afroamerican Colman Domingo („Rustin”, „Sing Sing”) i-a lăudat cariera. „Mulţumesc dragului James Earl Jones pentru tot. Un maestru al meseriei noastre. Călcăm cu toţii pe urmele tale”, a scris el pe X adăugând: „Odihneşte-te acum. Ne-ai dat tot ce aveai mai bun”.

Cineastul Barry Jenkins, care a regizat „Mufasa: The Lion King”, un film care va fi lansat în decembrie şi care relatează primii ani de viaţă ai monarhului felin şi ai rivalului său, Scar, şi-a exprimat la rândul său regretul. „Pentru totdeauna”, a scris el pe X adăugând o fotografie cu James Earl Jones tânăr.

„Mulţumesc pentru că ne-ai ajutat să ne descoperim”, a scris cineasta americană Ava DuVernay („Selma”, „Middle of Nowhere”) pe Instagram, salutând „o treabă bine făcută” şi „un dar magnific împărtăşit”.

Regizoarea şi-a sfătuit fanii să revadă „Claudine”, o comedie romantică din 1974 în care James Earl Jones joacă rolul unui gunoier care se îndrăgosteşte de o menajeră de culoare, mamă a şase copii. „Acesta este unul dintre filmele mele preferate. James Earl Jones este perfect”, a precizat ea.

AGERPRES