Recalcularea pensiilor are șanse foarte mari să fie schimbată. Pensie crescută pentru pensionarii cu grupe de muncă dar și pentru cei cu handicap arată o propunere legislativă cu mari șanse să treacă.
Pensie ar putea fi crescută pentru anumite categorii de pensionari chiar după ce s-a realizate recalcularea pensiilor. presa a scris că pensionarii care au lucrat sub 25 de ani sunt nedreptățiți de noua lege a pensiilor.
Pensionarii care au muncit sub 25 de ani au făcut-o în condiții grele, speciale sau în grupe de muncă.
Recalcularea pensiilor, schimbată. Pensie crescută pentru pensionarii cu grupe de muncă. Ei nu au primti bani în plus la pensie sau au primit o creștere infimă pentru că NU au luat puncte bonus sau de stabilitate. Acestea se dau doar pensionarilor care au peste 25 de ani munciți.
Presa a scris că, în noua lege a pensiilor, un an muncit în condiții grele este egal cu un an muncit la birou. O inițiativă a sindicatelor, cu șanse mari să treacă în Parlamennt, face o reparație pentru această categorie de pensionari dar și pensionarilor care au ieșit la pensie pentru că au dobândit un handicap.
Pe baza acestei inițiative, cu mari șanse de reușită, persoanele care au muncit în grupa a II-a de muncă primesc un bonus în procent de 40%.
Legea este mai jos
Modificări importante:
Persoanele care au muncit în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, cele care au desfășurat activități încadrate în condiții deosebite beneficiază de majorarea punctajelor după cum urmează:
cu 40% majorat punctajul lunarpentru fiecare lună în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa aII-a de muncă…
Punctajele lunare și anuale ale persoanelor care au desfășurat activități în grupa I de muncă sau în condiții speciale, se majorează după cum urmează:
a. cu 95% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locurile de muncă prevăzute la articolul 28, aliniat 1, litera B. (E vorba de activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiații; nred.)
b. Cu 75% pentru activitățile desfășurate îăn următoarele condiții:
a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;
d) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;
e) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4;
f) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții (locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia); operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare;
g) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj;
h) activitățile din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui;
i) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice referitoare la: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile, în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste două tone forță, în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel, în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni în secțiile de producție respective
l) activitățile care vizează siguranța circulației feroviare.(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. d), f)-l) se consideră a fi locuri de muncă în condiții speciale până la data de 1 ianuarie 2035.(3) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care asiguratul care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă și pentru care angajatorii datorează contribuția de asigurări sociale.