APROAPE 600 DE PERMISE AUTO REȚINUTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

0

Aproape 600 de permise auto reținute și peste 9.000 de fapte contravenționale constatate de Poliția Română în ultimele 24 de ore.

Aproape 600 de permise de conducere au fost reținute în ultimele 24 de ore, conform bilanțului prezentat de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Polițiștii au intervenit la aproape 3.000 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 9.000 de fapte contravenționale.

Sâmbătă, au avut loc acțiuni la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale, cu 468 de intervenții organizate. De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național și internațional, fiind luate măsuri legale împotriva acestora. În total, au fost aplicate 9.177 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.098.122 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, constatând 137 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Printre măsurile luate se numără reținerea a 586 de permise de conducere, dintre care 222 pentru viteză, 68 pentru alcool și 17 pentru droguri, precizează comunicatul IGPR.