Fostul prim-ministru şi șef al Partidului Social Democrat este primul pe lista candidaţilor PSD Dâmboviţa, iar propunerea a fost validată deja la conferinţa extraordinară a filialei.
Victor Ponta a declarat duminică seară, în fața celor aproape 500 de delegaţi participanţi la conferinţa de la Târgoviște:
„Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte (al PSD, n.r.), fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă simt foarte bine”.
Acesta a fost propus pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare de organizaţia târgovișteană, și a precizat că a rămas în relaţii foarte bune cu mulţi lideri de partid sau primari din acest județ.
A primit felicitări de la Marcel Ciolacu
Ponta a spus și a că a primit un mesaj de la premier: „Mi-am scris şi discurs, am primit şi aseară un mesaj: ‘vezi că mâine ai speech la Dâmboviţa, vezi ce spui’. Zic: ‘da, domnul prim-ministru, ştiu ce spun, spun ce trebuie, dar spun ce gândesc şi eu’. Şi eu sunt vechi în politică, dar eu n-am avut doar victorii, am avut şi înfrângeri şi am avut de învăţat mai mult din înfrângeri decât din victorii”.
Tot Victor Ponta a explicat că liderul PSD a fost cel care l-a îndemnat să reintre în politică: „După ce mi-a zis că va candida la funcţia de preşedinte, i-am spus: ‘bine, te votez!’ ‘Nu, nu, zice, lasă comoditatea, lasă golful la Niculeşti, lasă conferinţele internaţionale, vino şi spune-le oamenilor de ce, de data asta, să nu mai facă aceeaşi greşeală: ne e bine cu candidatul PSD, dar nu votăm PSD’”, a mai spus fostul candidat la prezidențiale contra lui Klaus Iohannis,
completând cu un mesaj de mobilizare în susţinerea lui Ciolacu:
„Dintre candidaţii la funcţia de preşedinte, Marcel Ciolacu este cel mai bun. Sunt absolut convins şi am o voce puternică şi nu o spun din complezenţă, că nu e cel mai bun din lume, că nu e cel mai frumos, cum zice el, este cel mai bun dintre cei care candidează şi cred că pentru România va fi cel mai bine dacă el iese preşedinte, pentru România în ansamblu, nu numai pentru PSD. Bineînţeles că pentru PSD aceşti 20 de ani trebuie închişi cu o victorie”.
Amintim, Victor Ponta a fost exclus din PSD în vara lui 2017, fiindcă a devenit secretar general al Guvernului în cabinetul Grindeanu, după ce partidul îi retrăsese sprijinul politic celui care era atunci premier.
Apoi, a fondat Partidul Pro România, împreună cu Daniel Constantin și cei care l-au urmat după ce acesta a plecat din ALDE.
În fine, după ce la alegerile parlamentare din 2020, Pro România nu a mai intrat în Parlament, Victor Ponta s-a retras din politică. A deschis o firmă de consultanță economică în 2021, iar în politică a revenit în vara anului trecut, când Marcel Ciolacu l-a numit consilier onorific al prim-ministrului.